Tendințe pentru tușul de ochi

Tendințe pentru tușul de ochi

Machiajul joacă un rol important în viața oricărei femei și, pentru multe, este de nelipsit atunci când vine vorba de ieșit din casă.

Ca și în orice alt domeniu care ține de îngrijirea personală și de felul în care arătăm, și în machiaj există tendințe de care este bine să ținem cont dacă vrem să ne integrăm în lumea în care trăim. Cu toate acestea, tendințele sunt sfaturi generale pe care tu să le adaptezi nevoilor și mai ales la ceea ce ți se potrivește cel mai bine. De exemplu, în loc de clasicul tuș negru poți să folosești tus de ochi colorat care se potrivește culorii ochilor tăi.

Și pentru că am spus despre tuș, un produs pe care nu îl folosesc destule doamne pe cât ar trebui este tușul sau creionul de ochi, în funcție de preferințe. Așadar, azi vei citi despre care sunt tendințele anul acesta și parte din anul viitor în ceea ce privește tușul și cum poți să te bucuri de avantajele pe care ți le poate aduce acest produs subestimat.

Știm că primele dăți în care îl folosești ți se poate părea că este dificil de aplicat, însă odată cu trecerea timpului aplicarea va deveni mai ușoară și rezultatele tot mai bune. Așa că îți recomandăm să nu mai pierzi timpul și să începi să îl folosești dacă nu o faci încă.

Unele tendințe se repetă de anii trecuți și altele sunt noi. Alegi tu pe care dorești să le preiei pentru a arăta tot mai bine.

1. Pasteluri și umbre colorate sunt două trenduri care fac furori deoarece sunt deosebite față de celelalte, ca fiecare în parte de altfel. Pentru acestea îți recomandăm să folosești culori precum lila, albastru pastel sau verde mentă pe care să le estompezi cu fard sau din care să creezi linii difuze pentru un machiaj diafan potrivit pentru întâlniri romantice sau look-uri de zi de zi.

2. Cat eye întors este tendința care pune accent pe pleoapa inferioară, alungindu-se până în colțul exterior. Astfel, pentru pleoapa superioară îți recomandăm un machiaj nude, pentru a pune accentul mai bine pe cea inferioară. Privirea primește un efect misterios și modern în același timp.

3. Formele creative din tuș sunt un trend care se continuă din anii trecuți. Liniile clasice au fost astfel înlocuite de triunghiuri, pătrate sau flori, desenate sau pe jumătate din pleoapă sau pe lângă ochi. Culorile folosite sunt diverse, alternate cu negrul clasic, în funcție de culoarea ochilor și de restul outfitului.

4. Futuristic și metalic sunt alte două trenduri care urcă în preferințe. Astfel, tot ce ține de auriu, argintiu, cupru, metalic sau bronz își fac locul în trusa de machiaj a femeilor din întreaga lume. Accentul se pune mai ales pe colțul interior al ochiului. Acest tip de machiaj se potrivește mai ales seara și la ocazii speciale deoarece prinde frumos lumina și pune în evidență irisul.

5. Ochii de sirenă încep ușor să ia fața clasicului cat eye și noi ne bucurăm să vedem o schimbare. Pentru a-i obține trebuie să desenezi linii subțiri care pornesc din interiorul ochiului și se extind la exterior, unde pot să fie un pic mai groase. Astfel vei obține o privire intensă și senzuală, potrivită pentru serile de club sau întâlniri romantice.

Anul acesta tendințele în folosirea tușului de ochi merg mai departe decât a trasa o linie pe pleoapa superioară. Totul este dus la nivel de artă și neconvenționalul pare să iasă în față. Poți să combini mai multe dintre trendurile pe care ți le-am arătat dacă ocazia îți permite sau poți să apelezi doar la unul singur. Decizia este a ta!

Credite foto:

https://unsplash.com/photos/a-close-up-of-a-woman-with-blue-eyes-lM1nh29eJIY

https://unsplash.com/photos/a-woman-with-black-and-gold-makeup-and-eyeliners-dM31AT3GlAA

Tendințe pentru tușul de ochi

Lasă un răspuns

Derulează în sus